Trufia ungurească: pârțul care se visează trăznet


Fuduli ca un pârț care umblă țanțoș pe uliță și se laudă că ar fi trăsnet, ungurii nu pierd nici o ocazie de a pălăvrăgi despre ,,Ungaria Mare”, cea care s-ar întinde peste tot și te miri pe unde. Cercetări de ultimă oră, concretizate în analize ADN efectuate pe scară largă, demonstrează clar că populația din zona Balcanilor (așadar strămoșii noștri) a trăit pe aceste meleaguri, fără întrerupere, vreme de cel puțin șase mii de ani.
Dar cu toate astea, ungurii afirmă, sus și tare că, iscați, cândva, de prin stepele Asiei Centrale, strămoșii lor migratori au găsit aici niște locuri pustii și nepopulate. Și, de parcă ar fi hipnotizată, chiar și Europa de azi pare să fi uitat că, de-a lungul istoriei, departe de a fi ,,Mare”, patria maghiarilor a fost, de fapt o ,,Ungarie Mică”. Mică și sîcîietoare precum o căpușă care, atunci când nu a fost pașalâc turcesc, a trăit, secole la rând, atârnată de curul unei oi numite Austria.

Mica ,,Ungarie Mare”

Mai întâi, haideți să vedem despre ce discutăm atunci când vine vorba despre ,,glorioasa” istorie a așazisei ,,Ungaria Mare”. După cum bine știm, triburile ungurești au venit în Europa, cândva, prin secolele VIII-IX d.Chr. Încă migratori fiind, ei s-au învârtit, de colo până dincolo prin această zonă a lumii medievale și s-au remarcat mai ales prin jafurile comise cam peste tot pe unde au ajuns.
Au reușit să înființeze un stat abia spre anul 1000 când căpetenia lor, hanul Vajk s-a creștinat și a fost încoronat sub numele de Ștefan cel Sfânt. Dar, la mai puțin de un veac și jumătate de la înființarea lui, în anii 1241-1242, regatul maghiar a fost ocupat și devastat de hoardele mongole conduse de Batu Han, urmaș al gloriosului Ginghis Han. Conform izvoarelor istorice statul panonic a fost eliberat abia în jurul anului 1280, se pare cu ajutorul unor căpetenii valahe din Transilvania. De fapt, chiar și istoricii unguri știu bine că dinastia Arpadiană, care a domnit între regele Ștefan cel Sfânt și Andrei al III-lea, este singura în care tronul Ungariei a fost ocupat de regi de origine cu adevărat maghiară. După moartea acestul ultim rege, în 1301, în Ungaria au domnit ba Carol Robert de Anjou, născut la Neapole, în Italia, ba Sigismund de Luxemburg, născut la Nurenberg, ori Matias Corvin, fiul gloriosului domn valah Iancu de Hunedoara. Asta ca să nu mai amintim că între 1272 și 1290, regatul maghiar a fost condus de Ladislau al IV-lea Cumanul, și acela ,,ungur getbeget”, după cum o arată și numele lui. Cât despre vitejia maghiară, ce să mai povestim? Este suficiant să amintim Bătălia de la Posada. Cândva, în prima jumătate a sec. XIV, maghiarii au încercat să-și extindă înfluența și în Muntenia și Moldova. Iar un timp, chestia asta le-a și reușit. Dar le-a trecut repede! PosadaÎn toamna anului 1330, între 9 și12 noiembrie, a avut loc Bătălia de la Posada, în cursul căreia  ungurii, conduși de Carol Robert de Anjou s-au confruntat cu valahii voievodului Basarab I. A fost o bătălie strajnică, la sfârștitul căreia armata ungurească a fost, practic, spulberată. Iar măritul lor rege, Carol Robert abia a reușit să scape cu viață, doar după ce a fugit penibil, deghizat în straie muierești. Mda… glorios personaj, măreață Ungarie.

Pașalâcul de la Buda

Din păcate pentru ei, maghiarii n-au fost în stare să păstreze independența pe care le-a lăsat-o moștenire Matia Corvin, viteazul lor rege de stirpe valahă, fiu al gloriosului domnitor Iancu de Hunedoara.Matias Corvin Astfel că, în anul 1525, după bătălia de la Mohacs, Regatul Maghiar a dispărut de pe harta politică a Europei. Partea de vest a fost anexată de Austria, Principatul Transilvania a rămas independent (așa cum a fost de-a lungul aproape întregii sale istorii), iar inima Ungariei actuale a devenit ,,Pașalâcul de la Buda”. Și așa a și rămas până în anul 1699, când în urma unei victorii asupra Imperiului Otoman, victorie consfințită prin Pacea de la Karlowitz, Imperiul Habsburgic a supus întreaga Ungarie, dar și Principatul Transilvaniei. În veacurile următoare a urmat așazisa ,,dualitate Austro-ungară”, o construcție politică artificială, în care fudula Ungarie era doar un soi de ,,vioara a en-șpea”. A fost o situație administrativă ambiuguă, din care Ungaria a ieșit abia în 1918, după încheierea Primului Război Mondial. Ca să nu mai amintim că, în același an, Ungaria a fost la un pas de a deveni Republica Sovietică Maghiară. Acela a fost pentru țara vecină un moment politic deosebit de penibil, pe l-a depășit doar cu ajutorul Armatei Române, care a reinstaurat ordinea constituțională. Atunci a avut loc și celebrul episod cu ,,Opinca Valahă” arborată în vârful Parlamentului maghiar. Mda, a fost exact cum spune proverbul românesc. ,,pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești!”  Așadar, dacă asta ne spune istoria, despre ce ,,Ungaria Mare” vorbiți voi, domnilor? Domnilor UDMR-iști și nu numai?

Care popor maghiar?

Istoricii și mai ales politicienii maghiari nu ostenesc niciodată să afirme, sus și tare că, la venirea lor în Câmpia Panonică și în Transilvania, locurile erau pustii, lăsate de izbeliște după retragerea administrației romane din anul 271. Dar și că românii ar fi venit aici spre sfârșitul Evului mediu, prin secolele XII-XII. De fapt, aceste afirmații n-ar trebui să ne mire prea mult: sunt specifice popoarelor care, neavând o istorie adevărată, ci doar una meschină și marginală, își inventează o ,,mitologie istorică”pe cât de glorioasă pe atât de inexistentă.
O iluzie de istorie, bazată doar pe niște ifose țâfnoase, fără nici un corespondent în viața reală. După cum spuneam mai sus, expertizele ADN demonstrează că, una și aceeași populație, indiferent cum s-a numit ea de-a lungul timpului, a locuit constant pe meleagurile noastre, vreme de șase milenii. Este vorba despre ceea ce savanții numesc ,,Halpogrupul I-M170”, amprenta genetică specifică populației din Dacia și din Estul Europei. Așadar, este vorba despre populație autohtonă, care nu a venit de nicăieri pentru că  a fost aici dintotdeauna. Este populația care a locuit aici cu mii de ani înainte ca Europa să fi auzit despre ungurii migratori. Dar, studiile genetice au mai scos la iveală un adevăr deosebit de neplăcut pentru ifosele iredentiste maghiare: circa 30 la sută dintre cei care se pretind unguri sadea, au și ei, această amprentă genetică specifică autohtonilor daci. Istoria oficială, inclusiv cea acceptată se politicienii maghiari, susține că adevărații unguri au venit din stepele Asiei Centrale. În lucrarea ,,Marile migrații”, academicianul Victor Spinei ni-i prezintă astfel pe unguri: ,,Oameni mici de statură cu părul împletit în şapte cozi. Ca aspect, vechii maghiari erau consideraţi de specialişti de statură mică sau medie, cu trăsături turcice sau uralice, pe alocuri mongoloide. Cel puţin asta arată descoperirile arheologice.” Descriere confirmată și de gravurile medievale care îi reprezintă pe unguri cu trăsături faciale și corporale, dar și cu vestminte specifice popoarelor turco-mongole. Dar, alte studii genetice demonstrează că, în realitate, chiar și în Ungaria de azi, maghiarii propriuziși mai reprezintă doar circa zece la sută din populația actuală. De fapt, pentru a înțelege asta este suficient să ne uităm la fizionomia ungurilor din zilele noastre: au înfățișarea specifică europenilor autohtoni care nu au mai nimic în comun cu înfățișare popoarelor central-asiatice ori altaice de unde au venit  adevărații maghiari. Iar asta pentru că, actualii locuitori ai Ungariei nu sunt urmași ai ungurilor propriuziși ci ai europenilor maghiarizați cu forța în ultimele câteva secole. Astfel se face că, inclusiv acasă la ei, ungurii adevărați sunt doar o minoritate, nu mai mare de zece la sută din întreaga populație. Într-un articol mai vechi publicat sub adresa am demontat o altă mistificare (de fapt o minciună ordinară) a cercurilor iredentiste care își fac de cap și în țara noastră sub patronajul UDMR. Este vorba despre scrierea utilizată de acești minoritari care se dovedește a fi fost ,,împrumutată” de la populația autohtonă, pe care vechii unguri i-au găsit aici în urmă cu circa o mie de ani. Dacă la acest furtișag cultural adăugăm cele spuse mai sus, plus o serie de descoperiri arheologice care demonstrează că, în primele secole ale erei noastre, dacii și daco-romanii au locuit și pe teritoriul Ungariei actuale (fapt menționat chiar și în cronicile maghiare din sec. XI-XII unde ei sunt numiți ,,Blachi” sau ,,Vlahi”), avem imaginea clară a unei întregi istorii măsluite cu un tupeu care atinge granițele nesimțirii. Motiv pentru care, după ce am înțeles că ,,Ungaria Mare” nu a existat niciodată, ne dă tot dreptul să întrebăm: ,,Care maghiari?”. Dar, în ciuda acestor adevăruri pe care le cunosc chiar și liderii politici, ungurii sau ce or mai fi ei acum, continuă să discute refacerea ,,Ungariei Mari”. Iar Europa, bătrână și din ce în ce mai senilă, pare a nu observa toate aceste bazaconii pe care le ia de bune și, adeseori ne pune tot pe noi să stăm în genunchi, pe coji de nucă.

Ps. În altă ordine de idei: la dracu, actuala politică europeană pare că funcționează conform scabrosului proverb ,,capra trage bășina, iar oaia pățește rușinea”. Cu toate că în cel de al Doilea Război Mondial ungurii au umplut lagărele naziste cu sute de mii de evrei, inclusiv din Transilvania, toată lumea vorbește doar despre Holocaustul din România. Mda, al dracului pârț care umblă țanțoș pe uliță și se laudă că ar fi trăsnet!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s