O LEGENDA ADEVARATA

Am citit multe carti si am vazut multe filme americane cu scenarii impresionante si spectaculoase.

Odata cu moartea handbalistului Marian Cozma, in presa romaneasca au aparut articole cu privire la acest eveniment tragic. In unele articole se vorbea despre o grupare paramilitara foarte temuta in anii 1992-2000, ai carei membri dorestc sa razbune ranirea  handbalistului sarb implicat de asemenea in evenimentul tragic. Aceasta grupare se numeste ” Tigrii lui Arkan”. Am fost foarte curios care este povestea lor. M-am documentat si am aflat o poveste extraordinara, reala, despre un om incredibil.

Acum m-am gandit sa pun aceasta poveste pe blog pentru a urmari si voi o istorisire adevarata despre oameni, despre luptatori patrioti si despre dragostea de tara.  Am dorit sa va expun un exemplu de patriotism si de dorinta de libertate al unui om, controversat…interlop…spargator de banci…in top 10-cei mai cautati oameni de catre Interpol….agent secret al politiei si serviciului de informatii sarb… si dupa parerea mea si a 90% din sarbi un erou national si un exemplu de urmat pentru cei care vor sa lupte pentru teluiri inalte.

ŽELJKO RAŽNATOVIĆ, cunoscut si sub numele de Arkan, s-a nascut pe 17 aprilie 1952, in Brežice, un orasel din provincia Styria din nordul Sloveniei. Familia Raznatovic e una dintre cele mai mai mari “fratii” din Muntenegru. Tatal sau, Veljko, era muntenegrean, fiind totodata ofiter superior in aviatia iugoslava. Arkan a copilarit alaturi de 3 surori si de mama sa, Slavka. Tatal il batea adesea, tratandu-i pe cei din familie ca pe inferiorii in grad. Drept urmare, parintii sai au divortat (cand inca era copil). Arkan adesea intra in necazuri, sfarsind chiar la casa de corectie.

Din cauza jafurilor si a crimelor, a suportat condamnari sau anchete in Belgia, Olanda, Suedia, Germania, Austria, Elvetia si italia. inchis in Belgia in 1974, a evadat in 1977. E arestat din nou in Olanda in acelasi an, dar reuseste sa scape 2 ani mai tarziu. E ranit intr-o rafuiala cu politia.

Reuseste sa evadeze din mai multe inchisori din Europa, inclusiv din penitenciarul de maxima securitate din Scheveningen (suburbie a orasului Haga). Raznatovic ajunsese pe lista neagra a interpolului, fiind intre primii 10 cei mai cautati oameni. Goran Vukovic, unul dintre cei mai faimosi raufacatori ai Serbiei, avea sa spuna mai tarziu: “Arkan a jefuit cele mai multe banci dintre noi toti. […] Bancile erau specialitatea lui… la fel si evadarile”. Odata cu tensionarea situatiei in fosta iugoslavie, Arkan isi va crea pe 11 octombrie 1990 o “Garda a Voluntarilor Sarbi” (cunoscuta si sub numele de “Tigrii”), grup paramilitar sub auspiciile “Armatei Poporului iugoslav”. Gruparea si-a recrutat primii membri din randul suporterilor echipei de fotbal Steaua Rosie Belgrad (Crvena Zvezda).“Tigrii” si-au stabilit sediul si baza de antrenament la Erdut. Armata sa de voluntari a activat din 1991 si pana la sfarsitul anului 1995, intial in Slavonia (Croatia). Se crede ca gruparea numara circa 10.000 de luptatori bine antrenati, cu arme moderne, inclusiv cateva tancuri si elicoptere. in intreaga sa istorie, mica armata a pierdut doar 1000 de persoane. in timpul razboiului din Croatia si Bosnia unitatile sale erau aprovizionate si echipate de politia sarba. In aprilie 1992, cand incepe razboiul in Bosnia, Arkan se muta in Bijeljina, Zvornik si Brčko. Lupta impotriva musulmanilor inarmati va culmina cu asediul asupra orasului Sarajevo (cel mai lung asediu din istoria moderna – intre 1992-1996). Trupele sale nu au fost straine de masacrele de la spitalul din Vukovar sau din Srebrenica. In toamna lui 1995 “tigrii” luptau in regiunea Banja Luka, Sanski Most si Prijedor. Arkan conducea personal cele mai multe dintre activitatile militare. Acestea nu luau prizonieri, iar, pe langa lupte, “tigrii” se ocupau si cu jafuri sau contrabanda cu petrol. Arkan isi rasplatea personal cei mai buni soldati, care erau adevarate modele in ceea ce priveste disciplina. Era temut de unii si adulat de altii. Occidentul l-a considerat un terorist, ai sai un erou. In Bosnia, Arkan a actionat sub supravegherea presedintilor republicii Srpska, Radovan Karadžić si Biljana Plavšić. in timpul razboiului din Krajina trupele sale au luptat impotriva armatei croate. Atunci a avut disensiuni puternice, in ceea ce priveste operatiile militare, cu liderul regional al sarbilor, Milan Martić. Avea incredere in politicianul Zoran Đinđić, cel care avea sa devina ulterior premier, si ocazional il va intalni in timpul razboiului. in timpul bombardamentului NATO, Arkan l-a avertizat pe Đinđić sa plece din tara pentru ca viata ii era in pericol din cauza politiei secrete a lui Milosevic. A mai avut contacte de prietenie, dar si planuri politice comune, cu controversatul om politic rus Vladimir Jirinovski.

Arkan a avut legaturi la nivel inalt in aparatul de stat iugoslav. O perioada a fost chiar ministru, ce-i drept fara portofoliu. A marcat o influenta semnificativa asupra sferei publice a societatii sarbesti. Imaginea sa publica era de aparator al sarbilor, luptator pentru libertate si dreptate. Aproape toate caracterizarile il desemneaza ca avand fiind o personalitate puternica, un om de cuvant, gata de orice, hotarat, neinfricat, cinstit, dar si razbunator, furios, inteligent, abil, tupeist, generos, rau, crud, ciudat, increzut, imprevizibil si nervos. in situatii mai personale el putea fi si carismatic, emotiv, plin de compasiune si amuzant. Arkan a provocat invidia oamenilor datorita felului sau de a fi in public. De asemenea, a organizat si finantat ajutoare umanitare pentru familiile sarace si orfanii de razboi. El platea pensii lunare voluntarilor raniti si familiilor luptatorilor sai morti.

A fost cinstit si glorificat de o parte a sarbilor de rand, s-a bucurat de faima de razboinic; s-au compus si cantece despre el. Altii il urau si calomniau, in principal datorita luxului extravagant si averii mari pe care o detinea. Viata sa personala era subiect de zvonuri si barfe. Avea o vila mare in cartierul rezidential de elita din Belgrad, unde locuiesc politicienii si sunt ambasadele straine.

Arkan a respectat foarte mult Biserica Ortodoxa Sarba si pe Patriarhul Pavel. Era un om credincios si sarbatorea regulat praznicele crestine.

Pe 3 noiembrie 1993, Arkan si discipolii sai au fondat Partidul pentru Unitatea Serbiei in fruntea caruia a fost ales. In ciuda unei campanii electorale energice, partidul a suferit un esec in alegerile parlamentare si nu a avut parte de prea multe locuri in Camere, din cauza unui program politic „carpit” si a furtului de voturi practicat de regimul la putere. Arkan a planuit sa candideze la alegerile prezidentiale programate pentru toamna lui 2000. Partidul pe care l-a infiintat a primit 200.000 de voturi si a castigat 14 locuri in parlamentul sarb la 11 luni dupa uciderea lui, insa dupa moartea fondatorului, partidul nu a mai urmat doctrina initiala.

Zeliko Raznatovic a fost tatal a noua copii de la cinci femei diferite. Cel mai mare fiu al sau, Mihajlo, s-a nascut in 1975 dintr-o legatura cu o femeie din Suedia pe nume Agneta. Mihajlo a participat la lupte impreuna cu tatal sau. Apoi au urmat doua fetite din relatii cu o femeie din Belgia, respectiv cu o actrita din Belgrad. Toti copiii au fost recunoscuti de Arkan. Prima sa sotie a fost Natalija Martinović, profesoara de spaniola, cu care a avut patru copii. Mai tarziu Arkan a divortat si s-a insurat cu tanara Svetlana Veličković, supranumita Ceca (foto), o atractiva si populara interpreta de muzica usoara, la 19 februarie 1995. Au fost un cuplu fermecator si de prestigiu, care aparea des in public. Au avut 2 copii: Veljiko si Anastasija.

Arkan provenea dintr-o familie de luptatori. Tatal sau, Veljko, colonel in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a condus eliberarea orasului Pristina. Unchiul din partea tatalui, partizan de frunte, a fost executat de soldatii italieni in cursul ocupatiei. Bunicul lui, Arkan Jokelja, a luptat cu curaj impotriva turcilor in Razboiul Balcanic. Exista si o poveste despre un stramos indepartat al lui Arkan, care a ucis un pasa turc prin taierea capului, ca razbunare pentru macelul asupra ducilor sarbi in prima Rascoala a Sarbilor. Acest eveniment a intrat in istorie ca un act de rezistenta si eroism impotriva tiraniei imperiului Otoman.

Arkan a fost un aliat neoficial al lui Slobodan Milošević, si chiar a actionat sub controlul acestuia, cu toate ca era complet independent in actiunile si deciziile de front. Legatura intre cei doi a fost tinuta prin mediatorul Radovan Stojičić supranumit „Badža”, sef al politiei si prieten intim al lui Milosevici, care a fost ucis in restaurantul „Mamma Mia” in aprilie 1997. Arkan si Badza au organizat impreuna apararea Slavoniei de Est (provincie din Croatia locuita majoritar de sarbi la acea vreme) si au fost prieteni. Exista o fotografie la inmormantarea oficiala a lui Radovan Stojičić in care Arkan, dupa o scurta conversatie cu Milosevic, sta in spatele acestuia si il priveste cu prietenie, aratand astfel relatia lor apropiata. insa in general Arkan si Milosevic erau atenti sa pastreze o oarecare distanta in public. In august 1998 cand tensiunile din Kosovo se acutizasera, Arkan a incercat sa se apropie de Vest. A scris o scrisoare de sustinere catre Bill Cliton in legatura cu atentatele impotriva ambasadelor SUA din Kenya si Tanzania. in scrisoare si-a prezentat condoleantele pentru victimele care au murit in atentate si l-a avertizat pe Clinton asupra pericolelor fundamentalismului islamic (vezi albanezii). Un extras din aceasta scrisoare spune: „Domnule presedinte… sa nu permitem continuarea terorismului in aceasta parte a Balcanilor numita Serbia, care este de secole prietena a tarii voastre.” Presedintele SUA a ignorat aceasta scrisoare.

A fost acuzat pe o lista secreta a judecatorului principal al Tribunalului Criminal international pentru Fosta iugoslavie (iCTY), ramura a Tribunalului international de la Haga, la data de 30 septembrie 1997 pentru crima de genocid, crime impotriva umanitatii si grave incalcari ale Conventiei de la Geneva din 1949 referitoare la regulile de razboi. Mandatul de arestare a fost facut public abia la 31 martie 1999, cand operatiunea NATO in Iugoslavia incepuse deja de o saptamana. Acuzatia impotriva lui Arkan a fost facuta publica de Louise Arbor, pe atunci Procurorul-Sef al ONU.

Publicarea acestei acuzari a fost interpretata ca o manevra pentru a-l impiedica sa-si trimita trupele in conflictul in plina escaladare.

Arkan a negat cu hotarare toate acuzatiile de crime de razboi in interviuri acordate posturilor TV CNN, BBC si altor reporteri straini care l-au interpelat in timpul bombardamentelor din Serbia. El a acuzat NATO pentru uciderea civililor in bombardamente si crearea de refugiati din toate originile etnice, si a declarat ca isi va trimite trupele doar in caz de invazie de infanterie terestra a NATO.

In timpul bombardamentelor asupra Iugoslaviei, Arkan a aparut de mai multe ori ca invitat la emisiuni de stiri in tarile implicate in atac. in Marea Britanie el a fost intervievat de BBC, Sky si alte posturi, si intr-unul din interviuri a ramas celebru cu replica aproape biblica la intrebarea „De ce a anulat Milosevici autonomia albanezilor din Kosovo in urma cu cativa ani, cand tensiunile inter-etnice erau mari?” iar Arkan raspunde in engleza „Presedintele a dat, presedintele a luat, fie numele presedintelui binecuvantat”.

Scandaloasa bombardare a Ambasadei Chineze din Belgrad care a dus la uciderea, printre altii, a trei jurnalisti, si la o incordare diplomatica fara precedent intre SUA si China, se presupune a fi fost in fapt o lovitura deliberata: biroul atasatului militar chinez era folosit de Arkan pentru transmiterea de mesaje si instructiuni pentru trupele sale din Kosovo.

NATO a bombardat, de asemenea, Hotelul “Yugoslavia” din Belgrad, in care Arkan avea oficial un cazinou, deoarece existau informatii ca acolo era cartierul sau general pentru operatiunile militare din Kosovo. Exista de asemenea marturii ca NATO avea comandouri pregatite sa-l rapeasca si sa-l ucida pe Arkan.

Arkan a fost asasinat la 15 ianuarie 2000, la ora 17.05, in holul hotelului de lux “intercontinental” din Belgrad, plin de oameni la acea ora. Numele asasinului este Dobrosav Gavrić, politist de 23 de ani care avea legaturi in lumea interlopa. Gavrić s-a apropiat calm si neobservat prin spatele victimei, care statea jos si discuta cu doi prieteni, deschizand focul de aproape asupra celor trei, cu un pistol tip CZ 99 aflat in dotarea politiei sarbe. Arkan a fost grav ranit, iar cei doi prieteni ai sai, Milenko Mandić si Dragan Garić, au fost ucisi prin impuscare de acelasi Gavrić. Asasinul a fost impuscat la randul sau de Zvonko Mateović, bodyguardul lui Arkan, care l-a ranit facandu-l sa-si piarda cunostinta, in schimbul de focuri fiind ranita grav si o femeie ce se afla in holul hotelului la acea ora fatala.

Arkan a mai ramas in viata, in ciuda faptului ca a fost impuscat in cap, pana cand a fost dus intr-o masina care l-a transportat la spital. Doctorii au incercat resuscitarea pentru mai mult de o ora dar fara succes, cu toate ca semnele vitale i-au revenit pentru un moment. Moartea a fost consemnata oficial la ora 18.30 pe 15 ianuarie 2000. Sotia sa spune ca a murit in bratele ei, in masina care-i ducea la spital. Ofiterii de politie care au sosit imediat la locul crimei au refuzat sa transporte ranitul la spital sub pretextul ca nu sunt autorizati sa o faca pana la venirea ambulantei.

Dupa o operatie complicata, asasinul a supravietuit, ramanand insa invalid in scaunul cu rotile datorita unei leziuni a maduvei spinale. Gavrić a pledat nevinovat la proces si nu a recunoscut ca ar fi comis tripla crima. A fost gasit vinovat si condamnat la 20 de ani de inchisoare, iar complicii sai au primit intre 3 si 15 ani detentie fiecare, in urma unui proces care a durat un an. Decizia finala a curtii a fost anulata de curand in urma unui recurs, datorita lipsei de probe si superficialitatii primului proces, fiind deschisa o noua actiune in instanta pentru acolitii lui Gavrić.

In ultimii ani de viata Arkan incercase sa duca o viata normala, intorcandu-se catre familie, prieteni si afaceri, abandonand relatiile cu lumea interlopa si cu politica. Si chiar se gandise sa-si scrie memoriile, o carte numita „Eu, Arkan”.

Željko Ražnatović – Arkan a fost inmormantat cu onoruri militare de catre voluntarii sai si cu un ceremonial ortodox la care au participat 20000 de sarbi, la data de 20 ianuarie 2000. inca mai exista speculatii si dubii in Serbia despre fascinanta sa viata si intunecata mostenire lasata.

in ultimii ani de viata Arkan incercase sa duca o viata normala, intorcandu-se catre familie, prieteni si afaceri, abandonand relatiile cu lumea interlopa si cu politica. Si chiar se gandise sa-si scrie memoriile, o carte numita „Eu, Arkan”.

Željko Ražnatović – Arkan a fost inmormantat cu onoruri militare de catre voluntarii sai si cu un ceremonial ortodox la care au participat 20000 de sarbi, la data de 20 ianuarie 2000. inca mai exista speculatii si dubii in Serbia despre fascinanta sa viata si intunecata mostenire lasata.

in ultimii ani de viata Arkan incercase sa duca o viata normala, intorcandu-se catre familie, prieteni si afaceri, abandonand relatiile cu lumea interlopa si cu politica. Si chiar se gandise sa-si scrie memoriile, o carte numita „Eu, Arkan”.

Željko Ražnatović – Arkan a fost inmormantat cu onoruri militare de catre voluntarii sai si cu un ceremonial ortodox la care au participat 20000 de sarbi, la data de 20 ianuarie 2000. inca mai exista speculatii si dubii in Serbia despre fascinanta sa viata si intunecata mostenire lasata.

Astept parerile voastre despre aceasta poveste.